Ultimele posturi

Posted by Elena Marcu on 19th May 2012

Cand nu stii ce sa spui, apasa play: 10/2012

Unul scurt, asa de vineri. Sa ma ierte doamnele si domnisoarele sensibile J.

Posted by Elena Marcu on 21st March 2012

Am locuit in locuri care mai de care: 4

Am parasit garsoniera din piata Alba Iulia brusc. Am plecat in vizita, am vazut Pisica alba, pisica neagra in alta casa si n-am mai plecat. Mentionez pe aceasta cale ca aici incepe seria de povestiri in coabitare cu Ana Bulgar.

Apartamentul:

N-am ajuns la  doua camere chiar din prima, dar am lasat in urma cei 16 m² din Alba Iulia pe care ii imparteam cu inca o persoana pentru 30 m² pe care ii imparteam cu 2 pesoane. N-am ce zice, m-am scos cu ceva m² doar pentru mine, ceea ce-mi permitea ceva mai multa friptura de porc la masa de seara. Camera principala consta in mare parte in paturi, saltele, computere, cursuri si scrumiere. Foarte prietenos pentru 3 studente fumatoare J.
Bucataria era partea mea preferata, miiiica, miica de tot. Stateam cu Ana, fiecare pe cate un scaun, cu un pahar de vin intr-o mana si o tigara in cealalta, cu picioarele sprijinite de perete, una peste umarul celeilalte. In serile in care colegii nostri de facultate lucrau la proiecte in camera alaturata, incercam s anu purtam pantaloni mai scurti de 40 de cm.

Vecinii:

As putea marca rubrica vecini cu un tick, in sensul in care da, aveam vecini. De data asta insa nu-am avut onoarea sa-i cunosc, n-am vorbit cu ei si purtam adesea hanorace cu gluga pe scara blocului. Desi se prezentau adesea la usa, implicarea mea in comunitatea administrativa putea fi notata pe scara sociala intre 0 si -5, cu slabe variatii.

Colegele de apartament:

Experiment cap coada. Ma mutam pentru prima data cu doua persoane pe care le cunosteam foarte putin: Ana si Ada. Ambele cu nume scurte si sonore, ambele blonde si vesele dimineata. Daca prevedea cineva aceasta clauza in contract, reconsc as mai fi stat putin pa ganduri… urasc diminetile si acum, nu functionez inainte de cafea si nu accept sugestii entuziaste inainte de ora 11:00 AM. Dar n-a fost bai, fetele au inceut sa fie intelegatoare odata ce-au obserat ca nici macar playlistul lor vesel de dimineata nu functiona pentru mine.

Odata cu mutarea in acest studio, a inceput faza outfit-urilor traznite in multe straturi si culori: fuste pe deasupra pantalonilor, minim 2 cercei in aceeasi ureche, veste, camasi, tricouri si sacouri, insigne si brose, coafuri excentrice si cateodata si dermatograf si mascara. Asta imi lipseste tare si acum. Cand combini 3 dulapuri cu haine intr-un maldar comun, credeti-ma ca Sarah Jessica Parker poate fi umilita cat ar zice Prada.

Tot aici a inceput si frenezia iesirilor in oras. Cred ca nu a existat perioada din viata mea in care sa fi fost mai fit si mai satula in acelasi timp. Ieseam sa dansam de cel putin 3 ori intr-o saptamana ceea ce ne permitea sa ne umflam de cartofi trasi in unt si porcusor cu miere si mustar fara consecinte. Soni era chiar peste drum, la Radu se manca excelent, stateam in centru si ne puteam alege orice fel de pizza delivery din oras aveam 21 de ani si nici un fel de respect pentru salata, fructe, legume si alte minunatii recomandate de Andreea Raicu.

A fost frumos cat a fost dar n-a durat  mult si-n catea luni am inceput mutarea. Am impachetat cu grija – am aruncat tot in saci de gunoi de 120 l si ne-am chemat colegul de facultate cu masina sa ne ajute la transport si la carat…. cel putin pe mine si pe Ada, pentru ca dragii mei, daca nu o cunoasteti pe Ana foarte bine, aflati ca e foarte, foarte puternica. Si nu, nu glumesc. Cat mie-mi tremurau mainile si genunchii dupa 2 trepte parcurse cu un mic cuptor cu microunde, Ana trecea in fuga pe langa mine cu salteaua de la pat intr-o mana ridicata deasupra capului si un sac imens cu incaltari in cealalta. Pana am coborat eu cu nenorocitul de cuptor Ana trebuie sa fi facut 30 de drumuri a cate 4 saci, sa fi aranjat totul in porbagaj si probabil a gasit timp si de-o conversaltie cu Pippi Longstocking in care i-a explicat pe indelete ca oricine poate ridica un cal deasupra capului dar asta nu face evenimentul subiect de film.

Cheia in contact si asa am plecat: Ada cea blonda, Ana cea puternica, Mihnea cel sofer si Elena cea ineficienta catre ceea ce azi s-ar numi casa Anei iar atunci era primul apartament cu 2 camere descuiate in care aveam sa locuiesc in Bucuresti.

Posted by Elena Marcu on 12th March 2012

#happybirthday6music

Saptamana asta, BBC Radio 6 Music sarbatoreste 10 ani. Au pregatit cateva chestii aniversare si cate o reprezentatie live pe zi care merita ascultata J.
Dar, personal, mi se pare impresionat cum Steve Lamacq ilustreaza 10 ani minunati de istorie 6 Music in doar 90 de secunde.

Enjoy!

P.S: daca vreti sa le spuneti “La multi ani!” pe Facebook sau Twitter, cred ca v-ati prins care e hashtag-il J

Posted by Elena Marcu on 5th March 2012

Cand nu stii ce sa spui, apasa play: 03/12

Uuufff, daca as putea m-am mustra serios ca nu-s mai disciplinata. Am spus ca voi posta cate un playlist pe luna si uite c-au trecut 3 si abia astazi m-am incumetat. Promit sa fac mai bine data viitore J!
Intre timp, enjoy!

Playlist martie 2012 by in Casti on Grooveshark

Posted by Elena Marcu on 2nd March 2012

These boots are made for dancing too..

Am un conflict serios intre emisfera dreapta si cea stanga a creierului meu pasionat de muzica: in coltul albastru micul Mr Bojangles e furios pe ascultatorul aproape schizofrenic din coltul rosu.

Dap, e ca un conflict al femeilor insarcinate si vegetariene care viseaza la fripturi de 2 degete baltind in untura.  Cam asa am ajuns si eu sa am o problema cu muzica pe care o ascult…  ironic sau labil, cam asa stau lucrurile.

O parte covarsitoare dintre albumele care-mi sunt dragi (in ultimii 4 ani sa spunem) imi dau exact aceeasi stare ca Up, imi place de nu mai pot dar mi-e foarte greu sa nu plang putin la final. Ce s-a intamplat? Cand au ajuns trupele indie rock sa se intristeze asa de tare si, mai aleas, ce-i face pe artistii astia sa creada ca nu mai vrem sa dansam… niciodata? Dragii mei, sa fim seriosi, doar Thom Yorke poate dansa pe Lotus Flower J.

Radiohead, Wild Beasts, Bon Iver, Fleet Foxes etc, le iubesc albumele si le ascult mereu cu drag, dar cumva, cu  fiecare play imi incurajez tabieturile solitare sau ceva foarte aproape de sensul acestui cuvant. Albumele aste sunt perfecte pentru cand stau in pat cu ochii in tavan visand la ce-as face cu banii castigati la loto, pentru cand discut cu maxim 3 prieteni la un pahar de vin pe canapeaua din sufrageria mea, pentru cand scriu, citesc, cand imi beau cafeaua de dimineata, cand mananc inghetata din picioare privind pe geam… daca esti fumat e un mare avantaj J. Dar pentru cand vreau sa rad cu gura pana la urechi, sa dansez, sa cant la karaoke – si nu falsetto J – n-am incotro decat sa ma intorc la vechile iubiri, de acum mai bine de 5 ani. Desigur as putea invata cateva miscari languroase demne de piesele Rihanna sau Katy Perry, dar de ce?  J.

In consecinta, dragi artisti indie rock, va rog frumos:

- iesiti din casa si atunci cand nu vreti sa faceti o calatorie intr-un hambar uitat de lume sa inregistrati un album

- mai inchideti laptop-urile din cand in cand

- si mai ales, nu va mai ganditi continuu la incalzirea globala, criza economica, prietena care v-a parasit, catelusi cu 3 labute sau oricare alt subiect care va intristeaza atat de tare.

Vreau sa dansez pe muzica voastra, so please allow me to give Iggy Pop and Depeche Mode a rest!

Looking forward to your reaction,

Elena