Arhiva pentru "paperbag"

Scriu si postul asta in aceeasi maniera in care se petrec majoritatea activitatilor mele prin Bucuresti: cu intarziere.

Dar cand Corina Georgescu, ne-a chemat la apel la ora 8:30 in Piata Victoriei, n-am intarziat.  Si asa a inceput probabil  a treia zi in 7 ani de Bucuresti in care am ajuns la timp intr-o dimineata de sambata.

Bucurestiul meu, asa cum l-am invatat, l-am mai povestit, acum ceva vreme, aici.  Dar e alt Bucuresti. E Bucurestiul pe care l-am vazut fara asa mi-l arate nimeni. Si am fost surprinsa sa constat ca cel pe care l-am vazut sambata este diferit. Am trecut de  sute de ori pe strazile astea, cu nasul in barba, si n-am observat nici macar o treime din ce era de observat.

Nu va voi povesti despre locurile pe unde ne-am plimbat, pentru ca Andreea a facut-o atat de bine deja J. Ce va pot spune, in schimb, este ca m-am trezit intr-o perspectiva cu totul noua al aceluiasi decor.

Intr-o zi am descoperit Bucurestiul in atatea feluri:  dintr-un unghi mai inalt decat cel al plimbaretului pe jos, stand cuminte pe scaunul de autocar, incercand sa nu-mi pierd colegul de scaun printre bunatatile pietelor volante, ascultand cuminte ghidul pentru ca stiam ca la sfarsitul excursiei  vom primi “lucrare de control”, infulecand un sandvici pe iarba, la cafea cu 40 si ceva de oameni, intr-o zi extrem de insorita fara ochelari de soare, cu ceva curiozitati istorice, cu atentie la hashtag si cu multa veselie.

Desigur, putem descoperi o multime de  locuri in acelasi fel descris mai sus, dar pentru mine, doar Bucurestiul merge cu “meu” in coada

Ii multumesc Corinei pentru invitatie, gastii pentru veselie si Paralela45, Hotel Razvan, Groupon si Lasermaxx pentru ca au sustinut proiectul.

Cand ma gandesc la inceputurile mele in Bucuresti, ma intreb si acum de ce naiba imi mai despachetam lucrurile. Ma mutam cu acceasi frecventa cu care merge vaca la apa. Ce s-o mai lungim: m-am mutat in 2 ani si jumatate de 7 ori. Fiecare locuinta cu izul propriu.

O sa povestesc despre fiecare in parte. Dar sa incepem cu inceputul.

Din prima zi de sedere in Bucuresti, cu plapuma in brate si catrafusele in rucsac, m-am oprit la caminele Hyperion din Vitan. Atentie, sa nu confundam lucrurile, vorbim despre Vitan Targul de masini nu Bucuresti Mall.

Caminul propriu-zis:

Impartit in 2 parti, cu doua intrari separate, as descrie caminul asa:

Etjele superioare:  imbuibate intr-un vesnic miros de Saniuta, cu drama si scandal, barbut, zacusca, gratii la geamuri, 6 paturi si 10 persoane in camera, mileuri pe noptiere si 2 sinucideri in 4 ani.

Etajele inferioare: miros de cloramina, 2 persoane in camera, femeie de serviciu, o mocheta albastra care inca isi pastrase culoarea, legitimatie de intrare si paznici in ture, ce sa mai: lux. Aici stateam eu, ca doar de la 3 ani, cand voiam sosete asortate la rochita, am fost o snoaba.

Finantele:

In prima saptamana mi s-a furat portofelul. Poate povestea asta ati mai auzit-o, doar ca mie mi s-a furat portofelul din mana, in magazin, in timp ce-mi plateam parizerul cotidian, cinstita paine si savurosul iaurt cu visine.  Nici nu m-am dezmeticit  bine c-am si am vazut un copil d-un metru si-o savarina care-o zbughise cu portofelul meu. Vorba oratorului, si eu fuga si el fuga, intr-un exces de zel si adrenalina am reusit sa alerg mult peste cei 50 de metri care ma rapun in conditii normate. Chiar si asa, n-am reusit sa prind zgatia aia de copil, si resemnata am urlat din toti rarunchii: “imi vreau actele, imbecilule.” Credeti sau nu, a functionat. Mi-a aruncat actele intr-un boschet, de unde le-am recuperat 3 zgarieturi mai tarziu. Asa m-am intors eu la camin cu buletinul si carnetul de student in mana si cu banii pe 2 saptamani evaporati printre blocurile din cartier.

Colega de camera:

Sunt absolut convinsa ca exista multe legende din camin pe tema asta. Dar cum asta e a mea, nu reusesc sa-mi imaginez una mai dramatica. Colega mea de camera, Crenguta, era o creatura bizara. Poate mai este, mai exista, se afla, se intampla, insa, din fericire, departe de culcusul meu.  Crenguta, o fetita maruntica si tacuta, aparent inofensiva, mi-a facut viata un calvar. Zi de zi, Crenguta urmarea orbeste acelasi ritual: se trezea dimineata devreme, devreme de tot, pe la 5 – 5.30, indiferent de program… de programul ei sau al meu, for that matter. Dadea drumul la apa de la chiuveta, se uita in oglinda si o lasa sa curga o vreme, sa se limpezeasca. Crenguta dormea cu o caciula generoasa de lana pe cap. Caciula nu parasea teasta decat atunci cand Crenguta avea nevoie sa iasa p-afara. In restul timpului: la somn, la masa, la buda, la tigara, inclusiv cand se spala cinstit pe fata dimineata, desigur intre 5 si 5:30, Crenguta pastra caciula pe cap. Se spala pe fata, se stergea atent pana la jumatatea fruntii, de unde pornea caciula, si se aseza cuminte pe patut, langa noptiera metalica, tinuta mereu sub cheie, pe care si-o adusese de la Buzau. Dupa 10 minute de contemplare, deschidea noptiera-seif. In noptiera avea asa: un ursulet de plus, un borcan de zacusca, un fular – probabil la set cu ubicua caciula – si multe pungi goale. In fiecare dimineata, scotea pungile, le scutura bine, le intindea pe pat, le studia indeaproape si le impaturea la loc. Urmarea atent cu coltul unghiei fiecare cuta lasata impaturirea precedenta si cauta sa o pastrese intacta, niciun milimetru mai la dreapta, niciun milimetru mai la stranga. Asa urmaream eu zilnic, doina sfasietoare a pungilor de Buzau care sfarseau impaturite mereu perfect, dar inapoi in seif.  Dupa 10 zile de treziri timpurii, cu actele in sertar, cu cearacane sub ochi si banii mei in alte buzunare, l-am sunat pe tata runagdu-l sa-mi puna la tren o sticla de Chivas Regal si-o caserola cu mancare de mazare. Am ridicat pachetul, mazarea am pastrat-o eu si cu bautura la subrat m-am dus la Nea’ Nutu, administratorul caminului, rugandu-l cu lacrimi in ochi sa ma mute in alta camera sau sa-mi aduca alta colega daca nu vrea sa moara Mamita. Milos si  bautor de competitie, Nea’ Nutu mi-a adus o colega noua si viata la camin s-a schimbat.

Desigur, pana s-au rezolvat toate cele, a si venit vremea sa ma mut, caci snoaba cum ma stiti, n-aveam cum sa rezist mai mult in buza Targului de masini, cu boxele baietilor scoase pe palier si cu un regim alimentar privat de frigider si redus la  supa la plic si cartofi prajiti.

Nu stiu daca pentru ca maine ma duc la bunica-mea sau pentru ca a venit pranzul, dar mi-am amintit de o discutie din Redescopera legata de ce mancam cand eram copii si n-am mai mancat de multa vreme.  Si nu e vorba doar despre ce mancam, ci despre cum mancam.

Vorba lui Baniciu: “locuinta mea de vara, e la tara”. Si acolo era pe bune. Cel putin 2 luni din 3 calaream coclaurii desculta, prindeam arici, soparle si alergam vulpi, de fiecare data spalata pe fata, insa, ca ma avertizase mamaia ca altfel ma spurca cucu’.

Bunicul meu a avut mereu o politica sanatoasa in ceea ce privea alimentatia mea: daca i se face foame mananca, daca nu las-o sa se joace cat inca mai stie cum se face. Si vara era cel mai simplu: alergam mereu si arareori ma opream la masa, daca nu venea mama in control. De cele mai multe ori, imi taiam o felie de paine, si scurmam atent cu degetul pe langa carnea la garnita, luam untura, o intindeam constiincioasa pe paine, bunica imi presara niste boia deasupra, sa-mi taie greata, si aia era pe jumatate de zi. Si cu felia cu untura o zbugheam in livada la furat de mere, ziceam noi copiii, desi merii erau ai nostri.

Uneori, mergeam cu tataie pe camp sa culegem flori si ma-ntorceam cu poala plina ochi de ciuperci, care mai de care mai impalariate, pe care le tranteam direct pe jar si le macam cu sare mult inainte s-aud de alte branzeturi fine.  Seara m-asezam cuminte langa foc si ma uitam atenta la mamaie care mesteca de zor in chisalita. Cum ma vedea ca vin, dadea fuga in grad, mulgea o cana de lapte proaspat de vaca si-o turna peste prunele clocotite spunandu-mi ca asa se fac toti copii mari. Langa ceaun, dogora bine infundat cuptorul de caramida. Si-nauntru ce sa vezi? Un cocos tanar cu copanele-n sus, uns bine cu unt de casa si usturoi si-nvelit in coca frageda. Cand deschidea mamaie cuptorul, se umplea curtea de miros si-ncepeau cainii vecinilor sa urle de pofta. Si-acum il vad pe tataie cum rupea cu mainile goale aluatul pufos care pe mine m-ar fi fript pana la os.

Alteori, ma trezeam odata cu gainile si o pandeam pe mamaie sa puna de mancare pentru porci. Doar ce punea tuciul deoparte si se-ntorcea nitel cu spatele, ca ma si napusteam la tuci sa fur dovlecelul din mancarea porcului. Il trageam cu-n bat pe marginea tuciului si suflam cu naduf peste el, doar-doar s-o raci mai repede sa nu ma prinda mamaie cu ratul in macarea lui Ghita. Si cand bagam in gura dovlecelul ala aramiu si aromat de mi se topea pe limba, uitam parca si de cutit si furculita, si de cum ma-nvatase mama sa fiu domnisoara, si de papara pe care-o mancam daca ma prindea mamaie la troc.

Iarna era altfel. Stateam cuminte cu sosetele-mi de lana lipite de  soba pana le parleam. Mamaie intindea stergare pe pat, aseza cu grija postava si framanta turtite din faina si malai, pe care le baga la copt in soba. Tataie baga lemne-n foc pana trosnea si canta balade. Se scotea turtita, se-nvelea intr-un prosop si mamaie se ducea sa scoata casul din zer. Ce cas, ce rabdare, ca pana se-ntorcea cu branza, deja infulecasem pe nerasuflate juma’ de turtita goala si tot nu m-as mai fi saturat.

Cand facea mamaliga pe plita, urmaream facaletul cu ochii umezi pana se ducea spuma toata alba si-atunci stiam ca e pasatu’ gata. Imi turnam in strachina si mancam cu lapte nefiert pana ma umflam ca vaca dupa lucerna.

Daca fata vreo vaca, mamaie avea grija sa-mi aduca corastra chiar in ziua in care era mai buna si mai dulce si-mi rupea o coaja de paine, imi turna dulceata de cirese alaturi si om ma facea.

Basca de sarmalele, saramura, ouale proaspete si ciorba de fasole atat de tulbure si dulce pentru ca se ducea bunica prin ograda  si-o uita pe foc ore in sir pana i se crapa bobul. Basca jumarile, si muschiuletul afumat din pod si rosiile din gradina pe care le mancam asa, cu tarana. Si cate si mai cate, ca deja-mi ploua in gura de cand tot povestesc pe burta goala.

Pofta mare dragii mei, ca eu azi mi-am facut-o cu mana mea.

Am invatat asa:

- sa ma relaxez complet fara sa stau departe de cei 16 oameni simpatici din jurul meu

- ca daca vrei sa mergi cu Doru Panaitescu la fotografiat de pasari si nu-l vizezi pe Donald Duck, nu e indicat sa pleci cu-n generos cozoroc rosu. Cc Andrei Nichita

- ca in Delta intotdeauna va fi mai bine la masa cu peste

- ca daca te strambi corespunzator la Alex Dima, ai mari sanse sa intrii bula lui Toma Nicolau

- sa nu-mi mai scot incarcatoarele din rucsac pentru ca, inevitabil le voi uita la Augustin in masina. Apropo, Augustin, ce nevoie as avea de ele acum…

- ca deja faimoasa expresie “in 5 minute mergem” functioneaza cu adevarat doar cand e spusa de Bobby Voicu

- ca o filmare din zmeu e singura modalitate de a privi lumea de sus fara sa se supere nimeni  Cc Augustin Radu si Razvan Baciu

- am invatat sa mananc la micul dejun.

- ca oricat ne-am stradui, Mugur ne va umili pe ringul de dans.

- ca Ana-Maria Musat se va minuna de fiecare data cand Pyuric va scoate mereu alt telefon din geanta.

- am invatat brasoveanca de la David Pripas. David Pripas: mereu la inaltime in situatii “populare”

- ca Laurentiu Buica si-a insusit cel mai bine apelativul “Colegu’ ”

-ca Gabitz rade molipsitor

- am invatat de la  Adi Mihalteanu ca exista carnati de peste

- ca Miruna Siminel este in aceeasi zodie cu mine. Nu stiu mare lucru despre zodii, dar ma gandesc ca trebuie sa insemne ceva.

- ca atat Zdeto cat si Roxana Precu asculta rock, doar ca Roxanei ii sta parul mult mai bine in Delta.

- ca atunci cand Ioana fuma, fuma Lucky Stike. Cine stie cunoaste

- ca Anca Bundaru poate fi pentru participatnti cum spune Pepe in frumosul cantecel: ” Mi-ai fost si sora si iubita si mama uneori”

Aceste fiind spuse, va multumesc pentru atentie.

Tineti aproape

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Vineri, penutilma zi in Redescopera si parca deja ne sufla prin urechi un vanticel de Bucuresti. Mai ales pentru ca am plecat din Delta, am reintrat in Tulcea si-am mers direct la Muzeul de Istorie si Arheologie sa ne-amintim parca, cum, de milioane de ani, oamenii construiec asezaminte stabile la care se intorc dupa orice vanatoare de/prin nou.

Am plecat apoi spre Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunari care pe mine m-a surprins foarte placut. Se simte investitia de la primul pas facut in cladire si-l recomand cu toata incredere.

Pentru mine, insa, highlightul zilei, a fost offroad-ul spectaculos prin muntii Macinului. Un drum intortochiat si prafuit printr-o padure tanara in care sorele-si vara constant nasul. Mai pregnant decat in orice alta zi dintre ultimele 6 m-a incercat o nepasare crunta pentru destinatia finala. Vedeam drumul si atat. Daca pentru o dimineata as fi Hemingway, v-as descrie ce se simte cand Dusterul incaleca si imblanzeste coclauri ca un Marlboro man la rodeo. In schimb, ce va pot spune din anonimatul unei persoane preponderent urbane este ca-i o senzatie grozava, si-o sa va rog sa ma credeti pe cuvant.

M-am dezmeticit abia la apus care ne-a prins laolalta, cu veselie si-un zmeu inaltat.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.