unde voiam sa jung?
January 26th, 2010
aud din ce in ce mai des cum oamnii au nevoie de constanta pentru tot felul de lucruri… cum ii ajuta sa mearga mai departe, cumva usurati de stabilitatea asta aparenta…
pana si ca sa tii un nenorocit de blog sus in zelist iti trebuie constanta…
de la un punct incolo, constanta devine o disciplina… si e atat de la indemana… poti fi constant in orice iti doresti sa devii constrant: in munca, in prostie, in ironie, in flirt, in plangeri si ripostari in victimizare si bocete…
da domnule, chiar e o disciplina, si e atat de lesne sa te perfectionezi… cu cat iti manevrezi mai bine treburile pe care le-ai introdus in manual, printre sudori, cu atat este mai simplu sa ignori instabilitatile… instabilitatile ajung cumva ca fulgii din plopi… plutesc in jurul tau, le remarci… te jeneaza cumva senzorial, dar nu te ingrijoreaza fundamental…
“ma enerveaza tare mult ca sunt egoista… dar lucrez la asta… lucrez la altruismul meu… si intr-o zi va pluti pe o linie neintrerupta de la dreapta la stanga si de sus in jos… voi fi altruista constant”
“imi place sarcasmul… si tre’ sa recunosc: e o mare constanta in viata mea”
“imi place sa beau si sa fumez… si astea sunt cele mai mari constante din viata mea.”
pana si cuvantul asta mizerabil: CONSTANTA… e strasnic… un oras ii poarta numele… UN ORAS… un asezamant trainic… daca nici asta nu ii contureaza sensul… nu stiu ce ar putea mai bine…
insa, apoi, ma tot gandesc cum instabilitatea poate ajunge si ea o constanta…
nici nu-mi mai amintesc ce dracului am vrust sa spun de fapt atunci cand am inceput sa tastez… m-am infunadat atat de tare intr-o disectie aproape inutila, ca i-am uitat sensul pe parcurs…
amuzant este ca la inceput am uitat sa pun titlul… si-odata ajunsa aici, dragii mei…
Leave a Reply