@coffee&cigarettes

e zgomot pe strada… nu-mi pun castile pe urechi… ascult cum trec masinile pe langa mine si-mi smulg linistea din creier… umblu asa cu o gaura mare in cap pana in mansarda despre care tot scriu atunci cand o am doar pentru mine… ajung aici si rajnita computerului de pe birou imi umple tot golul din teasta … am inceput atipic, azi…

m-am trezit bine dupa putin somn… cafeaua mi se parea departe de nevoia mea de azi… mi-am ales o treanta fluida de purtat… am rupt ritmul pentru o zi…

ascult obsesiv un album in casti… dimineata de dimnieata imi goleste mintea ca un aspirator… apas play cand ies din casa si ascult aceleasi acorduri de aproape o saptamana… aceleasi lucruri imi atrag atentia pe aceleasi note in aceleasi locuri pe langa care trec cu ultimul autobuz portocaliu lastat liber prin Bucuresti… acest deja vu somnoros ma face sa zambesc aproape la fel de sincer in fiecare zi…

azi e zgomot pe strada… nu-mi pun castile pe urechi

innod liane din norii imbufnati… si navigez printre tantari catre cafeaua pe care deja imi vine greu sa o reneg…

nu voi modifica nici o virgula dupa prima citire… promit!

si asta pentru ca nu am subiect… si pentru ca nu am subiect nimic nu trebuie sa se lege… nimic nu trebuie rotunjit, desprtit sau modificat… acesta este un text fara sens… fara sens ca rostul poate si-l gaseste pana la sfarsit…

asa scriu eu, fara sens, pagini intregi care ma amuza teribil peste ani, la recitire… si peste care cateodata m-as fi jucat cu pixul cum se juca profa cu pixul pe teza mea la matematica…

simt fara sens cateodata… traiestc sarbatori care-mi sunt straine… si simt despratiri care nu sunt ale mele… imbratisari prietensti care ma fac sa am mustrari de constiinta ulterior… beau bere neagra cu gandul la votka…

si daca asa simt, asa ma port ca vorba aia: oameni sunem… mananc salata la masa de pranz fara sa-mi fie pofta de paste sau pizza sau tiramisu…. iarasi mi-e pofta de tigari si nesimtire…. am inceput din nou sa port cercei si sa-mi tai unghiile din carne… imi place sa spal vase si urasc sa intind rufele… am vazut un film bun doar pana la jumatate…

fara sens… dar parca mi se pare… ca privirea mea s-a sters… mi se pare ca noile rame de la ochelari vor ramane pe noptiera si le voi purta tot pe cele vechi… mi se pare ca port gleznele de iarna si pe timpul verii… mi se pare ca vara asta e mai nerusinata decat spun meteorologii… mi se pare ca am retinut mai mult de 5 nume in aceeasi seara…

si cum mi se pare, asa scriu… am degetele incordate… d-aia nici n-am putut nicicand sa cant la chitara… imi amorteste mana pe un acord si n-o mai pot clinti… asa cum degetele mele au intepenit pe partea fara sens a tastaturii…

am un nor de ploaie-n creieir… isi varsa tunetele pe cuvinte… asa… fara sens in cateva vorbe care abia daca ma ating si pe mine…

iata si punctul cum alearga in spatele delirului…

mi-e putin dor sa dau cu sutul rostului…

as vrea sa regasesc sensul in vorbe… in vorbele mele si-n vorbele altora… azi am privit pe fereastra inainte sa plec: “picura!” mi-am spus… mi-am aruncat un tricou pe mine si mi-am pus tenesii pe picioare… am scos nasul din bloc si m-a picurat chiar pe varf… m-am mirat… m-am mirat de parca “picura” n-ar fi avut nici un sens…

as vrea ca oamenii sa stie cat sunt de fapt… oamenii mici se conving ca sunt mai mici decat o scama… si oamenii mari gandesc inalt-inalt, mult peste vrejul de fasole a lui Jack… as vrea ca oameni sa-si aminteasca lungul si latul…. lungul nasului…. latul fruntii… as vrea sa vina mamele tuturor si sa-i masoare pe tocul usii… sa-i masoare pe tocul usii fiecaruia si sa faca un semn apasat cu creionul ca oamenii sa nu uite nicodata cat sunt de fapt…

as vrea ca dialogul sa nu dispara… oricat de mult mi-ar fi placut Fight Club…

tare as mai vrea…

si cand ma gandesc cum cineva imi spunea odata ca “a vrea” nu e verbul zodiei mele…

aproape ca simt cum va mint… si ma gandesc ca poate pagina mea nu mai e demna sa se numeasca cum se numeste: @coffee&cigarettes… de ce?… pentru ca m-am lasat de fumat… de trei zile m-am lasat de fumat… trezi zile luuuungi… cu deplasari cu tot si ocupatii care mai de care… infiorator de lungi…

nervos observ ca stau bine… inca stau bine… mi-am cumparat tigari medicinale… ca atunci cand chiar imi crapa buza sa ma fac ca fumez ceva tigara din ceai… intorc pachetul si citesc: ingrediente: alun turcesc, eucalipt si menta.

ce mai… o splendoare… o aprind si incep sa trag… e tare faramicioasa si amaruie… fumul innecacios ma zgarie pe gatlej ca o gheara de mata… urata treaba!… mereu am urat tigarile mentolate, insa de data asta… cand prinzi un fum cu menta e raiul pe pamant…

am fumat cate una pe zi… asa cu scarba si dispret pentru ceaiul rulat in tigari cu filtru si nostalgie pentru tutunul cu fum gros ce-mi brazda plamanii de cativa ani incoace… tigari de ceai!… ce inventie tampita!…

de cafea, insa, nu ma lepad si pace…

(http://natdatnl.deviantart.com/art/Time-31016730)

mi-e tare dor de timp… de timpul ala care trece intotdeauna pentru noi, asa cum am citit in povestea lui Momo… de timpul uituc ce sta cu sorele la o canasta pana cand ploaia amorteste de-atata hibernat… de timpul-sunet… de timpul-vant… de timpul-mare…

mi-e dor de timpul-liniste… de timpul-litera… de timpul-cafea…

mi-e dor de unghiile taiate bondoc, din carne… de jeansii tociti… de bocancii de munte… mi-e dor de citit o carte cu parul atarnand pe podea si cu picioarele sprijinite de perete…

mi-e dor de somnul de la 7 dimineata incolo… mi-e dor de ascultat Soulfly la maximum in timp ce dau cu aspiratorul in orele de liniste… mi-e dor de o gura de Bucuresti la 2 dupa-masa… mi-e dor de rucsac si de Timisoara… mi-e dor de o Silva Bruna bauta pe bordura la Universitate… mi-e dor de o chitara, de-un foc si de Maria Tanase…

cooo-cooo…. cooo-cooo

……………………………………………………………………………………………………………………

tic..tac.tic…tac

(http://grayday.deviantart.com/art/You-bulb-96676950)

imi plac oamnii ce umbla cu becul desupra capului… la fiecare idee bulbul de sticla licare … ce idee grozava!… simti aura de deasupra crestetului?…

imbecili pompeaza gaz in lampile agatate de parte creativa a creierului… idelile se balanganesc in lunina stinsa… asa… cand vin si cand se duc… oamni indecisi si-au montat butonelul in palama… il apasa de oricate ori vor sa para inteligenti…

si uite-asa se-aprind becuri peste becuri in testele bucurestene… oamenii stiu ce vor… vor sa para… vor sa-ncerce…se lamenteaza de neseriosi… ca apoi sa intinda degetul catre aceleasi cuvint ce-a provocat gresala… e greu sa privesti mai departe de nas!… in drum spre munca isi indeasa bocancul in acelasi rahat pe care nu l-au ratat nici ieri nici, nici ziua dinainte…

se uita in frigider la galeria verde din caserole … “haideti, copiii timpului, aplaudati zgomotos ca la Sala Palatului… haideti, cu totii in randuri de cate 10… strigati in cor acelasi nume pe care am promis sa-l uitam…”

ies in strada cu becurile lor pe alcaline… “tine domne… tine pana la diazepam… multe idei neexprimate! “…

preferam genratia prozac… cata sinceritate intr-o pastila… resemnarea la hap…

azi, ne laudam cu dementa nostra… dosim intrerupatoarele magice intre degetele de la maini… si apasam ori de cate ori e nevoie…

idee la buton… din gramada, pe ales…

(http://mehmeturgut.deviantart.com/art/this-my-love-story IV-72390375)

Ma simt asa de fiecare data cand se face toamna pentru unii… si tu?

“Spune-mi … tu ce ai facut?… de cate ori ai mancat negrese doar de dragul meu?… de cate ori ai scris un cantec fara note?… de cate ori ai fost aici sa ingrijesti cactusul meu lepros?… de cate ori ai vrut sa pleci?…de cate ori ai mintit controlorul?… de cate ori s-au copt strugurii pentru tine?

Mai tii minte cum era?…

Mai stii?… era o alta poveste… era o alta zi… alta culoare la draperii … un alt curcubeu…. Si mereu aprilie…

Indicatorul arata mereu spre Piata Victoriei…

Mai stii? … purtam mereu aceeasi pereche neagra de bocanci… si stii… dreptul era mereu pentru tine… “

Citesc pe fundul cestii de cafea ca e februarie… am mai lasat un strop pe margini sa-i stearga din consoane…

mi-e scarba…

mi-e o scarba palpabila cum de multa vreme nu am mai simtit… maduva din oase mi-a iesit prin pori si s-a vazut inlocuita de scarba…

asta ma tine in dreapta azi… imi umple sira spinarii si-mi musca cu pofta din carne si oase … pana la apus o sa-mi innece interiorul… un ardei umplt… cu carne… un trup umplut cu scarba…

ma uit in oglinda la pielea palida sub care zvacnesc organe verzui din scarba… sunt intregi… sunt vii si carnoase… scarba capata o consistenta organica… se solidifca la fiecare imbratisare c-un firicel de gand care o alimenteaza… foamea de trup si ratiune creste cu fiecare inghititura…

cuvantul se transforma in punct… un punct mare cat o stampila notariala…

am atins pagina… s-a oficializat…

(http://appleyeverafter.deviantart.com/art/brainwash-85129790)

what a day, waht a day…

sunt usor sub apa… cu hartia de 10 lei gasita de dimineata in buzunarul de la blugi, imi fac loc printre algele unduitoare…

aseara l-am ascultat pe George Garlin… acum o ascult pe Erykah Badu… mai adineauri il ascultam pe Andi vorbind despre Jack Russell Terrier-i… what a day, what a day…

tre’ sa ies cu nasul la soare… mi s-au terminat tigarile furate de dimineata dintr-un pachet strain…

mi-am infasurat sireturile de la bocanci in jurul gleznelor… sunt atat de lungi ca pot face un lasso… ma cocot pe o cada de matura intr-un rodeo al soriceii in jurul peretilor… what e day, what a day…

ma simt totusi mai lunga putin decat ziua pe care o scriu ce cateva randuri incoace…

mi-a crescut un mar in crengile de deasupra capului…

sa mai torn nitica apa, zic…

nu stiu sa conduc…. nu am luat cursuri… nu am avut masina niciodata… nici macar bicicleta cand eram mica si uram sosetelele albe…

ca pieton, numar dungile zebrei imblanzite lenevind pe strazile din Bucuresti si ii privesc pe ei, oamenii-soferi…. isi intorc volanele cu nonsalanta si schimba traiectroia cat ai zice “da”…

se uita in satnaga, se uita in dreapta… pandesc soferii ce parca vor sa treaca pe strada lor… si inspre unde trec prea multi, nu-si intorc volanul niciodata… doar daca-i musai, atunci “ham”…

iar stada lor e strada lor…

ne place exclusivitatea… o mestecam zi de zi in loc de mic dejun…

ei, oamenii-soferi, parcheaza… parcheaza cu fata sau cu spatele…. pe o parte sau pe alta… si acolo raman…

noi pietonii, ne stregem bocancii, urcam o scara, trecem un prag si ramanem si noi…

o noepte… doua, trei… o luna… un an… cine stie, poate si mai mult…

noua…ne place sa vedem urma de norioi lasata pe presul de la intrare…

lor… le place sa coboare scarile de dimieata si sa apese butonul ce deschide usa masiniii de pe stada ce pana la rotirea cheii in contact, e a lor…

si doamne cate strazi am mai schimbat dupa cate o dimineata…

cand ei privesc in retrovizoare si vad un alt sofer pe stada lor… noi, ceilalti plecam pe jos…

e mai usor pe jos… ne strecuram printre alee… masni… volane, claxoane si lucruri ce inca nu s-au intamplat… un metru patrat pe orice strada poate fi al tau pentru o clipa… pentru o vorba aruncata unui strain, un pseudo-strain… un el… o ea…

ne-ntoarcem cu spatele si plecam pe picioarele noastre catre urmetoarea strada… pe urmatorul trotuar… pe care nimeni n-o sa ne clacsoneze cerand exclusivitate…

ne uitam in talpa si vedem o gaura tocita ce cara cu grija ramasite de pe ultimul picior pe care l-a calcat din gresala….

imi mai aprind o tigara si poate maine o sa aleg o alta treapta de scara sa imi beau cafeaua de dimineata …