Hall pass de online…

Daca ar exista o “biblie” a online-ului,  scrisa de habotnici, in mod cert ar exista o pedeapsa sora cu omoratul cu pietre pentru cei ca mine, care-si ignora blogul si conturile sociale pentru atata vreme. Ei bine, pusa in situatia asta si judecata de “sfatul A-lister-ilor” (sau cum s-o numi consiliul de judecata in asemenea circumstante) si intrebata daca ma caiesc, raspunsul ar fi NU.

In general nu simt nevoia sa povestesc pe blog de fiecare data cand trec strada, nu-mi place sa-mi dau prea mult cu parerea despre online pentru ca nu stiu nici 5% din cat ar trebui sa stiu, nici macar nu impartasesc extraordinarul cu toata lumea, nu mi-ar placea sa vad aurora boreala prin lentilele aparatului de fotografiat, spre exemplu, doar ca sa-mi fac trafic pe blog. Sunt multe lucruri pe care le pastrez pentru mine din varii motive, luna decembrie,  e unul dintre aceste lucruri.

In decembrie mi se face mereu dor de tot ce pot s-ating, sa miros, sa gust, sa vad, lucruri pe care nu-mi place sa le arunc spre necunoscuti. Decembrie e cea mai egoista luna a mea, daca vreti. Deja de cativa ani buni, o luna pe an nu fotografiez, nu povestesc (nici pe scurt,  nici pe larg) , uit de like si share.  Desigur, acest tabiet al meu, este o reteta falimentara pentru cei care castiga din asta, pentru ca nah, toata lumea e acasa intr-o dispozitie extrem de toleranta, si-atunci chiar si articolele slabe au o sansa sa se bucure de ceva mai multi cititori J.

Pentru mine, in schimb, luna decembrie este ca un hall pass generos dat de online: “ai 31 de zile sa faci ce vrei si nu vom vorbi niciodata despre asta. ” Perfect!

Si uite-asa o luna pe an, ma bucur de toate lucrurile mici care m-au facut mare si pe care n-am chef sa le povestesc aici.

Try it sometime!