Ce bine-ar fi sa schimbam putin registrul…

Va avertizez ca e un post prea lung chiar si pentru gustul meu. Deci care va stiti cu fobie de texte peste 300 de caractere, nu cutezati. Acum c-am bagat disclaimer, sa incepem cu ce voiam sa zic de fapt.

Mie mi-e tare draga tara asta, sa stiti.

Am prins mult din urma din 2006, de exemplu, cand, impreuna cu Ana, la o petrecere Erasmus in Spania faceam misto de un american cu privirea limpede care abia atunci avea sa afle ca Romania e o tara. .. Si era cat p-aci sa il convingem ca astea sunt primele haine textile pe care le purtam, pentru ca, vorba aia, aratam ciudat prin universitate cu pieile de  urs pe spinare.

Nu are sens sa insir aici toate lucrurile bune care s-au intamplat, toate lucrurile noi care s-au format si toate lucrurile proaste care s-au imbunatatit. Daca nu le vedeti cu ochiul liber intrebati un om care vine in tara odata la cativa ani.

Din punctul meu de vedere, daca o luam asa dupa “scolile vestice” de la care ne tot inspiram, avem o materie la care in mod cert suntem corigenti: muzica. Si poate pe voi va doare la basca, ca doar ne lipsesc autostrazile si avem caini pe bulevarde si cersetori si gunoi nereciclat si asa mai departe. Dar nu e chiar asa.

Am facut un experiment ieri. Am luat 6 topuri ale unora dintre cele mai mari publicatii de muzica din lume – Q Magazine, Mojo, Uncut, Paste, Clash, NPR si le-am suprapus pentru comparatie. Deci, avem 6 topuri ale celor mai bune 50 din 2011, puse frumos intr-un excel si comparate.  Ca sa inlatur suspiciunea hazardului, am ignorat complet albumele care apar 1 singura data intr-un top – printre care, apropo,  se numara si Lady Gaga. Le-am ignorat chiar si pe cele care apar in 2 topuri, pe considerentul ce doi din 6 e un procent prea mic sa fie relevant. Am inceput sa notez de la albumele care apar in cel putin 3 topuri din cele 6. Si am gasit asa.

Exitsta 2 albume care apar in toate cele 6 topuri (din punctul meu de vedere complet justificat):  Bon Iver – Bon Iver, Radiohead – The King Of Limbs .

Apoi cateva care apar in 5 dintre cele 6: tUnE-yArDs – w h o k i l l , James Blake – James Blake , Wilco – The Whole Love, PJ Harvey – Let England Shake , King Creosote & Jon Hopkins – Diamond Mine.

O alta serie de albume care apar in 4 dintre cele 6 :

Björk – Biophilia, Fleet Foxes – Helplessness Blues, Gillian Welch – The Harrow & The Harvest, Lykke Li – Wounded Rhymes, Kurt Vile – Smoke Ring For My Halo, The Horrors – Skying , My Morning Jacket – Circuital, Tom Waits – Bad As Me, St. Vincent – Strange Mercy, Adele – 21, Wild Beasts – Smother, Beirut – The Rip Tide.

Si in final, cele care apar pe 3 din cele 6 liste:

Feist – Metals, Laura Marling – A Creature I Don’t Know, Real Estate – Days, The War On Drugs – Slave Ambient, White Denim – D, Metronomy – The English Riviera, Arctic Monkeys – Suck It And See, Cass McCombs – Humour Risk.

Si acum, sincer, daca aruncati o privire, vreau sa va intreb cate dintre aceste albume ati ascultat? De cati dintre artistii astia ati auzit? Daca raspunsul depaseste 10  titluri la prima intrebare si 10 nume la a doua, ma inclin si ma bucur sa vad ca stam mai bine decat credeam.

Albumele astea nu apar degeaba pe listele astea si ca sunt o multime de alte albume grozave din punctul meu de vedere, dar care nu s-au incadrat in parametrul meu de calcul (Austra – Feel It Break sau Gang Gang Dance – Eye Contact sunt exemple foarte bune).

Majoritatea acestor albume sunt albume destepte si functioneaza exact ca cele 30 de minute de exercitii pe zi, doar ca nu pentru bicepsi si tricepsi ci pentru emisfera dreapta si cea stanga.

Cum se leaga experimentul asta cu ce am spus in primele 2 paragrafe? Simplu: prin oameni. Nici tara asta nu poate creste de una singura. Si treaba aia cu “ce tara frumoasa pacat ca-i locuita” nu-mi place. Lucrurile se leaga, nu putem face nimic de capul nostru, e adevarat, dar ne putem stradui sa nu halim rahaturile care ni se livreaza si sa cautam ceva mai bun. Ne putem stradui sa mai gandim putin din cand in cand si daca nu exista o motivatie intrinseca sa facem ceva putem cauta factori externi care sa ne inspire si sa ne mobilizeze.

Poate suna aiurea, dar asta e adevarul:  muzica pe care o asculti te face mai inchis sau mai deschis la minte. E la fel ca si la carti. Degeaba esti destept daca nu ai vocabular, degeaba ai idei daca n-ai verbul la tine, ca doar telepatia este inca out of hand. Asa si cu muzica. Daca tu asculti piese in 3 note si 3 cuvinte care se repeta in loop, creierul tau intr-adevar se resemneaza gandului ca-n fiecare dimineata ii asculta Buzdugan si Morar si invata sa-i gaseasca amuzanti.

Functioneaza perfect principiul fixatiei pe acelasi registru: cand ultima carte citita e Fram ursul polar, urmatoarea alegere la indemana nu este Kazuo Ishiguro, daca asculti Play & Win foarte putin probabil sa treci la Radiohead, daca mananci rahat, rahat vei genera si tot asa.  Personal n-am cunoscut niciodata o persoana fundamental diferita de muzica pe care o asculta; cu totii ne imbracam intr-un fel, vorbim intr-un fel, ne inconjuram de un anumit tip de oameni, citim un anumit tip de carti  si totul se leaga si una o genereaza pe alta. Daca stam sa ne gandim, realizam cat de importanta e muzica pe care o ascultam.  Eu nu cunosc nicio persoana cu gusturi infecte in muzica sau literatura care sa-mi placa. Caracterul ti-l construiesti, nu e genetic, si lucrurile astea, aparent nesemnificative, sapa-n tine ca-n coca. Totul e sa stii cam ce fel de aratare vrei sa devii la final.