Am locuit in locuri care mai de care: 2

Am parasit caminele din Vitan cu dorinta netarmurita a oricarui provincial de a se muta mai aproape de centru si eventual, de data asta, cu o colega de camera in limitele firescului. Asa ca am coalizat cu  Mada si-am inchiriat un apartamnt in Piata Iancului. Supermarketuri non stop, metrou la botul calului chiar si un Domo la parter: lux!

Apartamentul:

2 camere: sufrageria, tocmai buna pentru dormit, fumat, mancat si mi ales curatat si o a doua camera incuiata, iar dupa izul care venea pe sub usa, tinand sa cred ca ascundea cel putin 7 chinezi transati. Apartamentul era mobilat clasic – cum ar spune agentiile imobiliare – dulapuri sculptate cu floricele, crengute si animalute, covoare persane pe podele, mileu pe televizor, iar pe mileu, la piece de resistance: pestele de sticla – am inteles ca zilele astea oamenii platesc bani grei sa cumpere asa o piesa vintage. Dupa mutare, catve zile bune am dormit cu geamurile la perete si promoroaca de noiembrie sub nas de teama sa nu ne impregnam cu mirosul secolului 17 care plutea in casa, dens ca ciulamaua. Aproape ca ne spalam doar cu apa rece de teama sa nu ni se deschida porii prea tare si sa ne trezim murate in saramura asta de penicilina si picioruse de gandaci.

Proprietarii:

Pe proprietar nu l-am intalnit nicodata personal. Am inteles ca era un respectabil domn, pensionat si intors in orasul natal in cautarea echilibrului. Am facut onorurile cu nepoata sa: Minodora. O duduie pe la 30 si de ani care, din empatie cu anii 80, purta un permanent ce-i incadra fata durdulie intr-o nota aspra si crocanta . Minodora, Medusa optzecista, avea un obicei foarte prost:  vizite scurte si dese, intotdeauna neanuntate. Si uite-asa, intr-o sfanta dimineata de decembrie, cand te-ai astepta ca toata lumea deja sa fi imbratisat spiritul Craciunului, ne trezim cu duduia in casa. Da. Ati inteles bine, nu la usa, in casa. Nu voia sa ne deranjeze cu sunat, la telefon sau usa, ciocanit, fluierat si alte sunete care ne-ar fi putut surmena, asa ca la fiecare vizita ne trezeam cu ea in mijlocul sufrageriei. Dar de data asta,  se depasise pe sine:  dintr-o data am simtit 4 nari fornaind greoi deasupra patului. Venise la 7 si jumatate, AM desigur, impreuna cu sotul din dotare sa vada cum mai stau lucrurile prin casa. Ne-am trezit buinace cu un scancet de teama si mirare! I-am cerut domnului un ragaz de 30 de secunde cat sa nu discutam in chiloti, am schimbat 5 vorbe si s-au carat. Nici astazi nu inteleg scopul si durata vizitei.

Incheierea frumoasei prietenii:

Dupa aceasta vizita matinala, ne-am trezit intr-o conversatie telefonica intensa cu mama Madalinei care plangea in hohote si ne intreba cum am ajuns asa. Asa cum? – ne gandeam noi. Asa cum ii povestise Minodora, cum altfel? Respectiv: 2 betive cu vena gaurita care traiesc ingropate in gunoi si intretin relatii sexuale cu cel putin 10 baieti pe seara, atat impreuna, cat si separat. Se pare ca asta raportase Minodora in urma scurtei vizite pre-cafea. Am linistit-o pe mama Madalinei cum am stiut noi mai bine, incercand sa evitam intrarea prematur la menopauza din cauza desfranarii noastre. Dar povestea nu s-a terminat aici, pentru ca nu-i asa, nepotica scarbita de promiscuitate i-a povestit si unchiului proprietar cum sta treaba cu noii chiriasi. De-atunci au inceput telefoanele. In fiecare zi ne suna nenea cu discursuri in sistemul clasic: una calda si o muie. Luni: “asa ceva e inacceptabil. pana vineri va rog frumos sa va mutati”. Marti: “am vorbit totusi cu parintii vostrii. ei garanteaza pentru voi. vamai acord o sansa. Miercuri relua discursul de luni, joi pe cel de marti si tot asa, incat 2 saptamani intregi impachetam, despachetam si plangeam de cate 2 ori pe zi

Bag de seama ca propietarul esuase lamantabil in regasirea echibrului pierdut. Nehotarat de fel, domnul a considerat de cuviinta sa vina la Bucuresti, sa ne cunoastem personal si sa vada el care-i treaba. Ziua intalnirii se apropia. Ne-am agitat teribil: am facut curat din scoarta-n scoarta, am facut bai lungi si parfumate, ne-am imbracat frumos cu hainele care acopereau cat mai mult din noi, ne-am pieptnat parul de cate 100 de ori fiecare, doar platouase cu tartine n-am facut, ca-n rest le avem pe toate ca la carte. Trenul trebuia sa ajunga pe la 13:00. Si-am asteptat! S-a facut 13:30, 14:00, 14:30; 15:00. Pe la 16:00, plictisite de straiele calugaresti, vazand ca domnul nu mai ajunge, o sunam pe mama Madalinei. Doamna raspunde si ne zice: “fetelor, tocmai voiam sa va sun. Proprietarul nu mai ajunge azi. Sa vedeti ce-a facut nebunul. A plecat cu trenul din Craiova, a ajuns in Gara de Nord la 13:00, asa cum va spusesem,  s-a uitat putin in jur, si-a amintit de ce-a plecat din Bucuresti si cat de mult il agita si-a plecat descumpanit cu primul tren spre casa.”

Ei bine, asta a fost! Nas in nas cu dementa, am clacat. Si asa am plecat noi acasa, in vacanta de Craciun, mai devreme decat ne spunea anul universitar, dar fix inainte sa atingem colapsul emotional.