De la Exit adunate..

De cand am ajuns in tara ma tot straduiesc sa scriu despre Exit. Din lipsa de timp sau lipsa de chef. In orice caz, abia azi m-am mobilizat.

Revenind la Exit insa, primul lucru care trebuie notat este ca oamenii tin pe umeri un festival mai amplu decat oricare organizat in Romania vreodata: 23 de scene, aprox 200 de trupe, cu un trafic de aprox 200.000 de oameni in fiecare zi. Si o sa o iau putin punctual, comparativ cu ce se intampla la noi, pe plusuri si minusuri:

Plusuri:

- sunetul impecabil- oriunde ai fi stat se auzea cum trebuie.

- asezarea scenelor extrem de inspirata – nu existau nici un fel de interferente de la o scena la cealalta.

- au avut public de peste tot din Europa si aerul era mult mai mixt si cosmopolit decat la noi.

- zona de camping pozitionata inspirat intr-o padure – nu in mijlocul campului cu invitatie la insolatie.

- accesul in zona de camping se face pe baza de bratara, nu intra nimeni din afara. In plus, voluntarii si tipii de la securitate se plimbau continuu p-acolo astfel incat sa nu existe “incidente”

Minusuri:

- prea putin gherete pentru jetoane in zona de concerte.

- jetoanele aveau un caracter specific fiecarei bauturi pe care o putei bea (cerculet= apa, triunghi=bere etc). in felul asta trebuia sa fii de la inceput extrem de hotarat in legatura cu ce aveai sa consumi in seara respctiva sau faceai coada din nou.

- semnalul wireless din camping si zona de concerte era atat de slab incat devenea practic imposibil sa te conectezi – tre’ sa recunosc, asta e un minus in general, nu comparativ cu ce se intampla in Romania, unde, de cele mai multe ori,  nu exista nici un fel de retea wireless in zona.

- distanta intre camping si zona de concerte era putin cam mare pentru o plimbare vesperala .  Ce-i drept, exista si un autobuz, dar pentru cei ce preferau sa merga pe jos si sa-si cumpere una-alta, era mai complicat. Pe de alta parte, e foarte adevarat ca asa musculatura tonifiata la picioare n-am mai avut din adolescenta .

- si last but not least, un mare minus personal, nu exista nici un fel de cafea decenta in campus, singura cafea disponibila, era cafeaua ordinara de automat, sau cum scrisesera ei pe toate gardurile ” coffee to goo” .

Cred ca se observa totusi cu ochiul liber, ca plusurile atarna de fapt mult mai greu si minusurile sunt nimicuri de fapt, insa, mi s-a parut corect de mentionez tot ce era de mentionat.

In ceea ce priveste line up-ul, nici nu stiu de unde sa incep. Cred ca cel mai sanatos este sa spun cateva cuvinte doar despre headlineri, ca sa nu intru in cartea recordurilor pentru cel mai lung si plictisitor post din istoria blogging-ului.

Voi face tot posibilul sa descriu concertele in cateva propozitii:

Arcade Fire – absolut incredibil totul:  show, stare, miscare, instrumentisti, voci, tot. Merita Grammyul ala si mult mai mult. Pur si simplu minunat.

Pulp – desi nu-i mai vazusem niciodata live, am simtit-o ca cea mai familiara revedere, unul dintre cele mai bune cocerte pe care le-am vazut anul asta. Jarvis Cocker is a God. Pentru cei care nu i-au ascultat inca emisiunea de pe BBC6, o recomand cu mare convingere.

Editors – Tom Smith are una dintre cele mai grozave voci din muzica actuala. Foarte inspirata alegerea pieselor pentru concert si set-up-ul de lumini. Concertul a curs ca uns.

M.I. A. – muzica nu este neaparat pe gustul meu, insa trebuie sa recunosc: femeia are asupra publicului ceea ce am putea numi efectul Andrei Gheorghe – de multe ori iti vine sa injuri, sa nu mai asculti, sa pleci, dar nu te poti dezlipi. Este absolut magnetica si, dragi domni, are niste picoare fabuloase .

Jamiroquai – concertul care m-a convins ca publicul poate sa strice tot.  Jay Kay a fost impecabil, voce, miscare scenica, tot. Din pacate, insa, muzica lui merge pe lina subtila dintre quality si comercial, chestie care genereaza o adunatura de prost gust, o mare de cocalari veniti doar pentru ziua asta care zbiara, se imping si discuta continuu astfel incat concertul dispare total in harmalaie.

Portishead – desi continuu sa cred ca este o trupa de sala, a fost unul dintre cele mai placute concerte la care am fost. Am putut sta pe iarba, sa ascult, sa intru in stare si toata lumea in jurul meu a disparut.

Grinderman – energie pura. miscare de la cap la coada. Nick Cave intra complet in transa, nu sta o clipa si te prinde cu totul. Trebuie sa fiu sincera totusi, prefer repertoriul Nick Cave and the Bad Seeds.

Tragand linia,  m-am convins ca Exit-ul are un serios potential de a deveni o traditie anuala.