Sindromul strange-tot: Actul 1: Zana Sosetuta…

Nu stiu cum se face, dar, odata la cateva luni, ma trezesc pe patul din a treia camera, inconjurata de un munte de sosete care mai de care mai colorate, mai dungate si mai desperechiate…

Stiu! Stiu ca s-a mai scris despre asta, dar soarta sosetelor mele nu se schimba si pace.

Eu vreu sa stiu cine mi-a pus un triunghi al bermudelor in masina de spalat?  Si mai ales, de ce? Vorba aia, daca este un triunghi al bermudelor de ce rapeste sosetele?  Nimic de zis, pe de o parte inteleg revolta bermudelor: nici eu nu ma numar printre fanii sosetelor purtate cu bermude si sandale, dar este, oare, sa inghiti perechea fiecarei sosete care-ti iese in cale razbunarea perfecta?

Cine stie? In fond, cine sunt eu sa vorbesc in numele bermudelor?

Ce pot spune, si o pot spune in nume propriu este ca nu-mi inteleg nevoia prosteasca  de a mai pastra sosetele desperecheate.

Din cand in cand, incerc sa-mi fac curaj: pentru a mia oara rastorn in mijlocul patului cele 2 sacose imense cu sosete  desperechiate; pentru a mia oara le aranjez pe lungimi, modele si culori in speranta ca poate de data asta, ca prin minune, voi regasi si jumatatile pierdute intre falcile vesnic rumegand ale masinii de spalat. Dar minunea nu se intampla niciodata si-atunci cumininte, pentru a mia oara, le strang; pentru a mia oara le bag la loc, in cele 2 sacose, unde sosetele stau cuminti ca intr-un azil in care, deja de multa vreme, nu-si mai aminteste mineni de langa cine a plecat.

Se pare ca singura amintire vie este a mea, si doar mea. Si uite-asa trec lunile si nu reusesc sa ma descotorosesc de sosete; retreiesc schizofrenic zilele in care “o pereche de sosete” nu era doar a matter of speaking.

Dar pentru ca aici si acum scrie the-sock-detached-Elena, vin si va intreb: cum sa fac sa scap de sosetele solitare fara s-o ranesc pe alltime-all-sock-lover-Elena?