on my way to…

… ajung sa cred ca imi place din ce in ce mai tare senzatia de abandon… pe zi ce trece abandonez mai multe lucruri decat in ziua precedenta…

am abandonat chiria si rucsacul visiniu caruia, acum 2 ani, spuneam ca ii voi schimba fermoarul… cate timpuri au trecut peste spinarea mea cu rucsacul ala lipit ca un magnet de vertebre…

am abandonat periutele de dinti lasate in casele prietenilor de peste tot prin tara… parca le numarasem la un moment dat, insa nu mai tin minte exact cate erau… parca le vad cum stau triste si scorojite de seceta in paharele cu periute de pe diferitele rafturi din diferitele case in diferitele orase….

am abandonat tigarile… am abandonat tigarile dupa aproape 10 ani de concubinaj incandescent… dupa zeci de plante de tutun jumulite de foi si fumate cu naduf de bucurie, de tristete, de nervi, dupa masa, dupa sex, pe nisip, pe munte, in turnuri, pe autostrazi, in parcuri si pe borduri, in carciuni si pe terase… am abandonat tigarile ca pe-un prieten bun inchis pe viata in Bastilia, fara drept de vizita ori conversatii telefonice…

am abandonat acceleratul… sau si mai bine spus, am abandonat acceleratul de pe rutele care nu duc spre ai mei… de fapt, cred ca in cazul cea abandonata sunt eu… acceleratul m-a abandonat pe mine… parca de fiecare data, pleaca in timpul orelor de serviuciu… oare nu stie ca ne-am facut mari intre timp?… suficeint de mari ca sa numaram 8 ore de munca legitima pe zi insa inca prea mici ca sa ne placa fratele aristocrat: Intercity-ul…

am abandonat desenul… am abandonat desenul parca de atata vreme ca nu mai stiu sa mazgalesc o casa cu gardut… nu mai stiu sa tin creionul in mana dreapta… si mana dreapta e cea mai dreapta dintre cele doua maini…

mi-am abandonat pletele… pletele care visau la rochia usoara de vara care flututa sub fereastra deschisa a unui hippie mobile care avea in spate 100 de catei cu blana aurie si pufoasa… cu urechile blege si boticul umed… si care parca scheunau in cor The Beatles…

cat despre ce descopar intre timp… poate-o sa scriu peste alti zece ani… cand o sa-mi scot din nou oglinda de buzunar… si-o sa privesc peste umar ce-am tot lasat in urma in drumul asta luuung spre casa din turta dulce…