Munca te-nvata…

parca munca ma face mai proasta.. si mai proasta decat atunci cand ma jucam frumza prin jurul blocului si inca mai speram ca pot sa ma fac macara cand voi fi mare…

mare m-am facut… aici anticipasem bine!… dar macara n-am reusit sa devin… m-am oprit din crescut la 1,67 m. … si pentru ca n-as fi vrut sa ajung macaraua pitica de care sa rada toate celelalte macarale la scoala de ridicat blocuri… am renuntat la idee….

mi-am vazut de liceul meu normal cu multe ore de uman si colegi de inaltimea mea – desigur daca ii ignor pe Radu si pe Toma care se transferasera de la scoala de macarale, probabil – am intrat si la facultate fara nici cea mai mica intentie de afirmare sau eminenta … am terminat-o si p-aia… mi-am aruncat in sus palaria cu ciucuras galben… si m-am angajat…

m-am angajat intr-o casa cu mansarda… in care imi petrec zilele urcand si coborand pe scari… sa mai fumez cateo tigara la secretariat… la noi in mansarda nu se fumeaza… mansarda noastra e camera de musafiri… o tinem curata si aerisita pana in clipa in care vin musafirii si umplu scrumiere de mucuri tocite si strivite intre buze galbene …. stiu! si eu fumez… dar ce sa-i faci? nu toate lumea are gratia mea si al lui Humphrey Bogart….

si de atunci muncesc in fiecare zi…. regulamentar… de la 10 la 6… 6 PM evident…

dupa 6… 6 PM evident… termin munca… imi pun traista pe umar si plec spre casa… spre bere… spre cafea…. regulamentar… si-n drum spre casa ma gandesc la ce-am facut la munca… regulamentar….ajung acasa… imi dau traista jos de pe umar… gandesc mereu: “Hoooooneeeeey! I’m hooooooome!” zambesc la acest gand si imi continuu pasii pe gresia din hol, pe care n-am ales-o eu… ma asez… imi aprind o tigara si incep sa-i povestesc lui Adi ce-am facut la munca-n ziua respectiva… imi spune si el… ne mai uitam la un film, doua…. maxim doua… regulamentar!…. si ne culcam sa fim odihniti pentru doua zi… cand ne trezim la 8:00 si… mergem din nou la munca…

si parca munca ma face mai proasta… pentru Dumnezeu… nici la cafea nu ma mai gandesc cum ma gandeam inainte… ma chinui sa termin o carte de ceva sptamani… am inceput sa scriu ceva vara trecuta si intr-un word s-a poticnit… argumrntatia mea se clatina cand me scoti din termenii cu care lucrez zi de zi… nu mai inteleg jocul culorilor… nu-mi mai place ploaia cu soare… ma uit la o jucarie – ce-i drept, o jucarie bizara – un catelus trist si ma gandesc la strategia de vanzare din spatele ei… observ cu greu cand am ochelarii murdari… cred ca, dracului, nici nu mi se mai fac ochii verzi lamare… intre timp, mi s-a descretit si parul, daca va vine sa credeti… parca si David Gahan a coborat din sfere… Doamne! ce gura blasfemica-am capatat!…

sunt mai proasta ca oricand…

jos palaria!….munca te-nvata!… munca te-nalta!