o jumatate dintr-o zi…

cand scriem mereu scriem cumva… scriem pentru cineva… candva… scriem sa recitim… scriem sa ne pierdem sau sa ne ragasim…

cateodata insa, scriem pur si simplu …. fara sa ne pese… fara sa ne pese cum e scris…. pentru cine… sau de ce…

sunt atatea datile in care nici nu conteaza… dati in care nu conteaza daca esti tu sau altul in propriile cuvinte..

adesea sinceritatea e mai incalcita decat nodurile de sfoarta ce atarna de pe magazia bunicii mele de peste 100 de ani… ma uit in cercuri mari, concentrice in jur… cu tigara mereu in mana dreapta… si cafeaua mereu in aceeasi ceasca…cu castile pe urechi… obosita de ce aud… de ce stiu ca nu o sa aud nicodata… de ce rostesc…

mi se pare tare ciudat cum ceea ce se numeste generic “un om”, isi construieste minutios, ca un copil castelul din nisip, mereu cate doua versiuni de a actiona: una micinoasa si alta nu… si tot ce se numeste generic “un om” vorbeste sau tace, spune sau omite, minte sau vopseste cuvinte in verde pentru ceea ce se numeste generic “un scop ” …

si asta facem majoritatea…pentreu ca suntem egoisti, pentru ca suntem altruisti, pentru ca suntem orgoliosi, pentru ca suntem pe picior de plecare ori pentru ca vrem sa ramanem…

si toste cele dintre virgule, cu greu difera… gustul ramas, insa… gustul e mereu altul..

mi-e greu sa inteleg gustul de otet…

nu-mi place sa-l simt … nu-mi place sa-l adulmec… nu-mi place sa-l ating….nu-mi place sa-l las

si d-aia catodata imi place sa zambesc jumatate dintr-o zi…